Muzica experimentala ne arata ca orice zgomot poate servi drept materie a unei muzici, ca si orice sunet pur. Este vorba de fapt de niste corpuri sonore care pot fi supuse unor infinite transformari, datorita tehnicii electro-acustice moderne. Compozitia propriu-zisa incepe, asadar cu inregistrarea pe benzi magnetice cu o anumita cantitate de elemente sonore: sunete electronice pure, produse de generatoare de joasa frecventa, zgomote cu adevarat cum ar fi oracaitul unor broaste sau zgomotul unei hiene vibrante.

Se alcatuieste, dupa aceea un catalog al elementelor inregistrate ceea ce ar corespunde pentru un compozitor traditional, cu alcatuirea unei liste de posibilitati sonore ale instrumentelor unei orchestre puse la dispozitia sa.

Cunoscand toate posibilitatile orchestrale, compozitorul poate trece la transcrierea partiturii lui. Sistemul de notatie folosit ar putea parea, la prima vedere, o abstractiune mai greu de descifrat decat notatia traditionala. Frecventele (inaltimea sunetelor) sunt notate cu ordonate, tempourile (centimetri pe secunda de derulare a benzii magnetice) cu abcise, diagonalele indicand intensitatea sunetului. Astfel notatia acestei muzici noi pare mai rationala chiar decat notatia muzicii clasice ? :roll:

Tags: a nu se uita, Frecventele, muzica experimentala, sistemul de notatie, sunete electronice